Seminariile ALMARO Training – „Medierea în Domeniul Asigurărilor” – 13.05.2014

Ieri, 13 mai 2014, a avut loc unul din Seminariile ALMARO Training „Managementul Disputelor în Mediul de Afaceri”, cu tema „Medierea în domeniul asigurărilor” în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.

Ne-am bucurat de participarea activă, pentru care le mulţumim, a mai multor reprezentanţi ai câtorva companii de pe piaţa asigurărilor, firme de asigurări şi de brokeraj, colegii noşti prezentându-le numeroasele aplicaţii şi beneficii mediarii şi ale serviciului integrat de management al conflictului.

Mediator cu experienţă şi consultant internaţional, Adrian Bădilă a oferit perspectiva generală a medierii şi a altor mijloace ce pot servi prevenirii, analizei sau rezolvării situaţiilor conflictuale comerciale şi impactul acestora asupra relaţiilor de afaceri sau chiar în plan financiar.

Oferind perspectiva de interior, Dorin Albu – mediator cu experienţă vastă în asigurări, a dezbătut împreună cu participanţii, câteva din relaţiile conflictuale comune întâlnite în asigurări ce pot fi rezolvate prin mediere, luând în calcul principalii actori, asiguratorii, broker-i, asiguraţii, păgubiţii sau prepuşii.

Am avut parte şi de participarea colegei noastre, Elena Badea, ca persoană resursă cu experienţă în medierea speţelor din domeniul asigurărilor.

 

Managementul Integrat al Disputelor este un serviciu complex pe care echipa ALMARO Training îl oferă companiilor, fiind structurat pe patru pachete: „Prevenire”, „Analiză/Consultanţă”, „Intervenţii Punctuale” şi „Managementul integrat al disputelor” cu accent pe Mediere.

Fiind un serviciu cu multe posibilităţi de personalizare, în funcţie de domeniul şi specificul companiei din care faceţi parte, vă invităm să urmăriţi în continuare Seminariile ALMARO Training „Managementul Disputelor în Mediul de Afaceri”.

Comentarii