Curs de formare mediatori

S.C. ALMARO Training S.R.L. organizează “Cursul de formare mediatori” (84 ore), care va avea loc în perioada 20 – 26 februarie 2012 (Modul I şi II ),  respectiv 05 – 11 martie 2012 (Modul III şi IV ),  la Bucureşti, Ghencea Business Center (Bd. Ghencea nr 28A, sector 6).

Cursul de formare iniţială a mediatorilor este avizat de Consiliul de Mediere prin Hot. nr. 2668/2011 în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 192/2006 actualizată, privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi a Standardului de formare a mediatorului. Acest curs este acreditat şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Autorizaţia de Furnizor de Formare Profesională a Adulţilor seria B, nr. 0004938 / 2011.

Participanţi (grup ţintă): cursul se adresează persoanelor cu studii superioare care doresc să se autorizeze în profesia de mediator, sau a celor care urmăresc dezvoltarea personală.

Tematica abordată:

  • Conflictul şi alternative de rezolvare a disputelor
    • Teoria şi analiza conflictelor
    • Alternative de rezolvare a disputelor
  • Teoria şi practica medierii
    • Cadrul legislativ în domeniul medierii
    • Teoria şi practica medierii
  • Procesul de mediere
    • Procesul de mediere
    • Tehnici de mediere
  • Mediatorul autorizat
    • Competenţe ale mediatorului
    • Etica mediatorului
    • Organizarea activităţii mediatorilor
    • Managementul conflictelor

Cursul de formare iniţială a mediatorilor se finalizează cu examen de absolvire organizat în maxim 30 de zile de la finalizarea cursului.

Cursul este susţinut de Adrian Bădilă – Mediator, formator principal şi consultant internaţional, expert în managementul conflictelor. Are experienţă de mediator din 1999, a absolvit cursul de formare a mediatorilor organizat de Fundaţia pentru Schimbări Democratice şi Canadian International Institute for Applied Negotiation în perioada 1997 – 1999. Co-autor al Strategiei de dezvoltare a profesiei de mediator în România pentru perioada 2008 – 2013 în coordonarea Consiliului de Mediere. Lucrează de peste 17 ani ca formator şi de peste 12 ani ca şi consultant internaţional în domeniile managementul conflictelor, dezvoltare durabilă şi administraţie publică.

Pentru fiecare modul, va fi invitată pentru susţinerea unor subiecte şi câte o persoană resursă cu experienţă şi expertiză în domenii ca: dinamica grupurilor, psihologie, medierea în domeniul civil / penal, asociaţii profesionale.

Cursul a fost realizat  pe baza experienţei acumulate în 15 ani prin colaborarea cu Fundaţia pentru Schimbări Democratice.

Preţul cursului  este de 3.600 RON; în preţ se asigură suportul de curs, prestaţia formatorilor şi pauzele de cafea. Plata se realizează cu minim 5 zile calendaristice înainte de începerea cursului, după ce aplicantul primeşte confirmarea înscrierii şi datele de plată de la organizatori.

Pentru a confirma participarea dv. vă rugăm să completaţi formularul ataşat şi să îl trimiteţi prin e-mail la adrian.badila@almaro-training.ro sau prin fax la 031 817 7586 până la data de 3 februarie 2012. Pentru detalii suplimentare, persoana de contact este Liudmila Mehedinţeanu – liudmila.mehedinteanu@almaro-training.ro.

 

Cu respect,

Adrian Bădilă                        

Preşedinte                                                                            

S.C. ALMARO Training S.R.L.             

Pentru formular aici.        

Pachet de training la cerere

SC ALMARO TRAINING oferă cursuri „in house”, particularizate pentru client, pentru grupe de cel puţin 12 – 14 persoane.

Teme:

-         Curs de formare mediatori – curs avizat de Consiliul de Mediere;

-          Manager proiect – perfectionare in domeniul dezvoltarii durabile – curs certificat CNFPA;

-          Mediator – perfectionare „Comunicarea in sedinta de mediere” – curs avizat de Consiliul de Mediere;

-          Mediator – perfectionare „Facilitarea” – curs avizat de Consiliul de Mediere;

-          Manager al sistemelor de management de mediu – perfecţionare schimbări climatice – curs certificat CNFPA;

-          Planificare strategică;

-          Schimbări climatice;

-          Pachetul energie şi schimbări climatice al Uniunii Europene;

-          Leadership;

-          Managementul carierei;

-          Managementul conflictelor;

-          Conflict management System Design;

-          Administraţie publică;

-          Politici publice;

-          Managementul serviciilor publice;

-          Advocacy şi lobby;

-          Transparenţă decizională;

-          Etica în administraţie;

-          Managementul resurselor umane;

-          Comunicare;

-          Managementul proiectelor.

 

 

Leadership

Un lider bun asigură conducerea grupului cu ajutorul membrilor acestuia; el lucrează cu ceilalţi membri ai grupului pentru a îndeplini sarcina, a construi echipa şi a satisface nevoile individuale ale oamenilor. Modurile în care se poate realiza acest lucru sunt atât de multe şi variate încât nu pot fi prescrise, dar un lider care nu pune accentul pe reacţiile grupului în aceste trei domenii nu merită acest titlu. Arta conducerii eficiente constă în a asigura concordanţa între ţelurile personale şi cele ale organizaţiei, astfel încât ambele să poată fi atinse simultan.

Cursul Leadership este un curs cu o durată de 3 – 7 zile.

 Temele principale ale cursului:

  • Dinamica grupurilor
  • Inteligenţa emoţională;
  • Teoria icebergului;
  • Leadership vs management;
  • Dezvoltarea grupurilor.

Formatori:

  • Adrian Bădilă – Preşedinte, ALMARO Training;
  • Dana Nicolescu – Preşedinte, Opportunity Associates – România;        

Manager proiect

Dezvoltarea reprezintă un fenomen global, ce poate fi abordat ca un proces multidimensional ce implică reorganizarea şi reorientarea sistemului economic, social/cultural şi ecologic. Programele/proiectele sunt considerate a fi instrumente ale politicilor publice, mijloace prin care politicile publice sunt implementate. Se dezvoltă conceptul de “societate orientată pe proiecte”. Conceptul de durabilitate recunoaşte dorinţa omenirii de a trata ca un întreg demnitatea, prosperitatea şi grija faţă de planetă. Încălzirea globală, diminuarea şi exploatarea excesivă a resurselor (în special cele de apă potabilă), pierderea pădurilor care implică reducerea biodiversităţii, urbanizarea şi creşterea rapidă a infrastructurii – toate acestea au creat o presiune fără precedent asupra Pământului, conducând pe mulţi oameni de ştiinţă la concluzia că vom atinge limitele “capacităţii Pământului” în următorii 50 de ani.

Cursul de perfecţionare (42 ore), pentru ocupaţia de MANAGER PROIECT, cod COR 241919, acreditat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei,  Cercetării, Tineretului şi Sportului este furnizat de Fundaţia TERRA MILENIUL III şi subcontractat partial ALMARO Training.

Pe parcursul celor 42 de ore de instruire (18 ore pregătire teoretică şi 24 ore pregătire practică), participanţii beneficiază de instrumente cu ajutorul cărora să poată aborda eficient orice proiect, atât din punctul de vedere al scrierii şi planificării, cât şi din punctul de vedere al implementării, monitorizării şi evaluării.

Temele principale ale cursului

  • Management de proiect în contextul dezvoltării durabile
  • Standard ocupaţional – Manager proiect
  • Dezvoltarea durabilă în contextul Strategiei Europa 2020
  • Politici publice în România
  • Unităţi de competenţă – manager proiect
  • Etica în managementul proiectelor

Formatori:

  • Adrian Bădilă – Mediator, Formator principal, Preşedinte, ALMARO Traning
  • Lavinia Andrei – Director, ALMARO Training

În urma absolvirii cursului sunt dobândite 9 unităţi de competenţe:

  1. Stabilirea scopului proiectului
  2. Stabilirea cerinţelor de management integrat al proiectului
  3. Planificarea activităţilor şi jaloanelor proiectului
  4. Gestiunea utilizării costurilor şi a resurselor operaţionale pentru proiect
  5. Realizarea procedurilor de achiziţii pentru proiect
  6. Managementul riscurilor
  7. Managementul echipei de proiect
  8. Managementul comunicării în cadrul proiectului
  9. Managementul calităţii proiectului

 

Curs de formare mediatori

Conflictul este o realitate comună tuturor societăţilor. Preocuparea de a rezolva disputele prin intervenţii cât mai eficiente şi cu rezultate cât mai durabile pentru părţile implicate este însă de dată mai recentă. Ca formă alternativă la instanţa juridică, medierea a început să fie utilizată pe scară largă începând cu anii 80 în Statele Unite ale Americii, ulterior în Canada, iar în Europa abia după 1996. Este vorba de medierea structurată, cea care parcurge anumiţi paşi distincţi în modul de asistare a dialogului dintre părţile aflate în dispută. Utilizarea dialogului în rezolvarea conflictelor a condus în anii ’80 la definirea unui nou domeniu, anume Alternative de Rezolvare a Disputelor, care include mijloace şi tehnici consensuale ca negocierea, facilitarea şi medierea. La 22 mai 2006 a fost publicat în Monitorul Oficial Legea nr. 192/2006, privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Această lege clarifică pentru prima oară locul medierii în sistemul de rezolvare a disputelor/conflictelor, rolul şi obligaţiile mediatorului în rezolvarea unui conflict, cum se poate apela la serviciul de mediere şi cine poate fi mediator.

Cursul de formare mediatori organizat de ALMARO Training, este avizat de Consiliul de Mediere, cu o durată de 14 zile (80 ore). Absolvirea cursului permite cursanţilor să se acrediteze ca mediatori.

Temele principale ale cursului

  • M1 – Conflictul şi alternative de rezolvare a disputelor;

-          Cadrul general privind medierea

-          Teoria şi analiza conflictelor

-          Rezolvarea alternativă a disputelor

-          Plan de intervenţie

  • M2 – Teoria şi practica medierii

-          Cadrul legislativ european în domeniul medierii

-          Cadrul legislativ în România în domeniul  medierii

-          Medierea

-          Mediatorul

-          Medierea structurată

-          Etapa pregătitoare

  • M3 – Procesul de mediere

-          Etapele procesului de mediere

-          Şedinţa de mediere

-          Etapa post mediere

-          Tehnici de mediere

-          Dinamica grupurilor

-          Şedinte eficiente

-         Comunicarea în şedinţa de mediere

  • M4 – Mediatorul autorizat

-          Competenţe  ocupaţionale mediator

-          Deontologia profesională

-          Coduri de conduită/standarde etice

-          Forme de exercitare a profesiei de mediator

-          Managementul exercitării profesiei de mediator

-          Asociaţii profesionale de mediatori în România

Formator:

  • Adrian Bădilă – Mediator, Formator principal acreditat de Consiliul de Mediere, Preşedinte, ALMARO Training

În urma absolvirii cursului sunt dobândite următoarele unităţi de competenţe:

  1. Asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării activităţii
  2. Facilitarea comunicării între părţi
  3. Operarea cu documente
  4. Planificarea activităţii de rezolvare a conflictului
  5. Analizarea conflictului
  6. Analizarea informaţiilor
  7. Culegerea de informaţii
  8. Facilitarea acordurilor
  9. Încheierea de contracte pentru rezolvarea de conflicte
  10. Redactarea documentelor

 

 

Pagina 1 din 212